vineri, 21 august 2015

Ce trebuie să știu când semnez contractul de furnizare a energiei electrice


În urmă cu aproximativ o lună Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei a emis și aprobat contractul cadru pentru furnizarea energiei electrice către clienții casnici și non-casnici care beneficiază de serviciul universal. Acesta este un bun prilej pentru actualizarea contractelor existente, atât din punct de vedere al noii legislații, cât și al datelor contractuale aferente clienților. Dincolo de a fi o obligație legală, actualizarea datelor aduce multiple beneficii clienților – informații personalizate, oferte avantajoase, poate chiar o interacțiune mai eficientă cu furnizorul sunt doar câteva dintre acestea.

Acțiunea de reînnoire a contractelor urmează să se deruleze pe parcursul a circa doi ani și pentru clienții CEZ aceasta constă în distribuirea contractelor precompletate cu datele existente în sistemul informatic, revizuirea datelor de către client astfel încât acestea să fie actualizate și returnarea contractelor semnate.
CEZ Vânzare va anunța în timp util cum vor fi distribuite contractele pentru a evita ca persoane străine de proces să contacteze clienții în numele nostru să îi determine să semneze documente care nu au legatură cu acțiunea de recontractare.
Am auzit deja de practici piramidale, care implică persoane din toate sferele de activitate și care pun clienții în situația de a-și rezilia contractele în vigoare, informațiile corecte și complete, atât de necesare în astfel de cazuri, fiind omise sau chiar denaturate.
De aceea, venim constant în sprijinul clienților cu informații noi și utile dedicând acestei acțiuni chiar și o pagină web. Clienții pot accesa www.cezinfo.ro și află toate detaliile necesare despre reînnoirea contractului. Mai mult decât atât, dacă optează să îți transmită datele de contact, le sunt oferite informații personalizate, inclusiv adresa celui mai apropiat centru de relații cu clienții CEZ în caz că au nevoie de consultanță față în față.

Toți specialiștii CEZ cărora clienții li se pot adresa sunt pregătiți să răspundă la întrebări și să ofere sprijin în cazul solicitărilor. Suntem alături de clienții noștri la fiecare pas, pe toată durata acțiunii de recontractare, și  dorim să le facem această trecere cât mai confortabilă.
Schimbarea furnizorului este un drept al tuturor clienților, iar informarea corectă asupra avantajelor și dezavantajelor ce decurg din această schimbare este o obligație a tuturor furnizorilor.
Chiar daca trăim vremuri în care timpul ne este potrivinic, ar trebui să ne rezervăm câteva momente pentru a citi cu atenție prevederile unui contract înainte de semnare, în special cele referitoare la drepturile și obligațiile părților.
Un lucru bine făcut de la început ne ajută să evităm probleme care apoi se rezolvă mai greu!   



vineri, 14 august 2015

O nouă ediție a Maratonului Olteniei – o nouă ocazie de a transforma kilometrii parcurși în energie pentru bine


Se apropie acel moment al anului devenit deja tradiție, momentul în care ne pregătim bicicleta pentru suișuri și coborâșuri impresionante în regiunea deluroasă a orașului Râmnicu Vâlcea, ne antrenăm în pantofii sport care pot parcurge cel mai bine traseele de Trail Running și ne gândim că mai este puțin până vom lua startul la Maratonul Olteniei.

A mai trecut un an de la unul dintre cele mai importante evenimente sportive din regiunea Oltenia și iată ca la finalul acestei luni avem din nou ocazia să ne evaluăm forța fizică și mentală, dar mai ales caritatea de care putem da dovada.

Un maraton cu o finalitate nobilă – aceasta este activitatea pe care v-o propun la finalul acestei luni, pe 29 și 30 august, vă încurajez să profitați nu doar de beneficiile pe care le aduc activitățile derulate în aer liber, ci și de sentimentul de a face un bine, de a dărui speranță celor mai puțin norocoși dintre noi.

Dacă în anii trecuți am parcurs kilometrii împreună pentru a sprijini performanța elevilor de la Școala Generală Nr. 1 “Take Ionescu” din Râmnicu Vâlcea, precum și a încuraja accesul la performanță pentru Ana Maria și Dorina, doua tinere din comuna Cireșu, judetul Mehedinți, anul acesta vă propun să contribum împreună la oferirea unei șanse la viață copiilor născuți prematur, astfel încât într-o bună zi să poată tinde și ei spre performanță.

Am aflat cu întristare că în România, unu din zece copii vine pe lume înainte de termen. În decursul unui an, în Europa se înregistrează peste 500.000 de nașteri premature, iar în România, rata este de 10%. Țara noastră mai înregistrează, și un alt record foarte trist: una dintre cele mai ridicate rate de mortalitate infantilă din Europa. La secția de neonatologie a Spitalului Județean Vâlcea se înregistrează anual aproximativ 2000 de nașteri, din care 300 sunt înainte de termen. Deși incidența cazurilor de prematuritate se claseaza peste media națională (15%), cele mai recente dotări de care această secție a beneficiat datează din 2007. Toate aceste detalii au fost cele care ne-au determinat să sprijinim și moral și financiar această cauză, să oferim împreună o șansă la viață acelor micuți care sunt mult mai fragili decât cei care vin pe lume la termen și care au, de multe ori, probleme de sănătate pentru că funcțiile corpului sunt insuficient dezvoltate.

Suma colectată din taxele de înscriere la Maratonul Olteniei va fi completată de Grupul CEZ în România până la valoarea totală de 10.000 de euro, astfel încât sprijinul acordat secției de neonatologie a Spitalului Județean Vâlcea să fie unul substanțial. Fondurile vor fi direcționate către echipamente de importanță vitală pentru micuții care nu aleg cand vin pe lume, dar care merită să se bucure de o șansă la supraviețuire.

Alăturați-vă participanților la Maratonul Olteniei și contribuiți alături de noi la oferirea unui viitor pentru micuții care au luat startul prea devreme în viață.


Mai multe informații despre cauza susținută anul acesta și despre competiție puteți afla accesând www.maratonulolteniei.ro și www.facebook.com/maratonulolteniei.

Despre Maratonul Olteniei
Maratonul Olteniei este un eveniment marca CEZ România, aflat la cea de-a treia ediție. Maratonul Olteniei este organizat cu sprijinul Adrem Invest - în calitate de partener principal, alături de firma de avocatură Țuca Zbârcea & Asociații și Ciga Energy – în calitate de parteneri Gold și Fine Consulting, LeasePlan și Reinvest – în calitate de parteneri Silver.
Partenerii media ai evenimentului sunt: Adevãrul, Kiss FM, CSR Media și Realitatea.
Maratonul Olteniei este organizat de Hyper Sport și Padina Fest cu sprijinul Primãriei Municipiului Râmnicu Vâlcea și al Direcției Județene pentru Sport și Tineret Vâlcea.

vineri, 24 iulie 2015

A fost emis un nou contract cadru pentru furnizarea energiei electrice pe piaţa reglementată – ce trebuie să ştiţi despre acesta?

Luna iunie a venit cu noutăţi în ceea ce priveşte reglementările din domeniul furnizării energiei electrice. Trebuie să ştiţi că Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei a emis un nou contract cadru de furnizare care să stabileasca termenii colaborarii dintre dumneavoastră şi furnizorul desemnat pentru aria geografică în care aveţi locul de consum, conform legislaţiei în vigoare.

În calitate de consumator care nu a uzat de eligibilitate este important să ştiţi că:
  • Modelele de contracte aprobate prin Ordinul ANRE nr. 88/2015 şi publicate în Monitorul Oficial nr. 451/24.06.2015 (Anexa 1 si Anexa 2) au intrat în vigoare cu data de 01.07.2015 şi stau la baza reglementării raporturilor dintre dumneavoastră şi furnizor în ceea ce priveşte condiţiile de consum, facturare şi plata energiei electrice;
  • În mod normal, orice contract cadru poate fi completat - în funcţie de particularităţile colaborării dintre dumneavoastră şi furnizor, cu condiţia ca aceste completări să nu fie contrare prevederilor din contractul - cadru şi din actele normative aplicabile, în vigoare;
  • Condiţiile generale pentru furnizarea energiei electrice la clienţii finali ai furnizorilor de ultimă instanţă (Anexa 4) completează clauzele contractelor cadru şi se regăsesc anexate ordinului ANRE mai sus menţionat, precum şi publicate pe site-ul propriu al furnizorului;
  • Furnizorul dumneavoastră va completa în contract clauzele specifice pe care vă recomand să le citiţi cu atenţie;
  •  Contractul existent îşi păstrează valabilitatea până la data reactualizării lui conform noului contract – cadru , iar clauzele acestuia se modifică de drept în cazul în care cuprind prevederi contrare celor din contractul – cadru;
  • Contractul reactualizat conform contractului - cadru intră în vigoare la data de 1 a lunii care urmează, după 30 de zile de când vă este transmis de către furnizor;
  • Noul contract cadru trebuie să vă fie prezentat de către furnizor şi toate demersurile pentru semnare trebuie încheiate până la data de 1 octombrie 2017.
Este bine să vă asiguraţi tot timpul că aveţi la dispoziţie toate informaţiile privind clauzele contractuale, drepturile şi obligaţiile atât ale dumneavoastră, cât şi ale furnizorului. În acest fel veţi beneficia de o colaborare transparentă. Orice nelămuriri aţi putea avea, nu ezitaţi să cereţi informaţii suplimentare furnizorului dumneavoastră privind noul contract cadru. Pentru vizualizarea noilor contracte cadru, precum şi a condiţiilor generale aprobate de ANRE vă invit să accesaţi link-urile de mai jos:



Luna iunie a venit cu noutăţi în ceea ce priveşte reglementările din domeniul furnizării energiei electrice. Trebuie să ştiţi că Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei a emis un nou contract cadru de furnizare care să stabileasca termenii colaborarii dintre dumneavoastră şi furnizorul desemnat pentru aria geografică în care aveţi locul de consum, conform legislaţiei în vigoare.

Citeste mai mult: adev.ro/nrj9jg
Luna iunie a venit cu noutăţi în ceea ce priveşte reglementările din domeniul furnizării energiei electrice. Trebuie să ştiţi că Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei a emis un nou contract cadru de furnizare care să stabileasca termenii colaborarii dintre dumneavoastră şi furnizorul desemnat pentru aria geografică în care aveţi locul de consum, conform legislaţiei în vigoare.

Citeste mai mult: adev.ro/nrj9jg

joi, 25 iunie 2015

Cum să maximimizăm beneficiile unui contract negociat de energie electrică



În România zilelor noastre, operează mai mult de 100 de furnizori, propunând potențialilor clienți o gamă cel putin la fel de variată de oferte pentru vânzarea energiei electrice, conform datelor puse la dispoziție de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei.

Suntem astfel puși în situația de a alege și nu de puține ori este greu de făcut o analiză detaliată comparativă între ofertanți.

În funcție de volumul de energie electrică necesar, de complexitatea și siguranța în utilizare - elemente de importanță majoră de care trebuie să ținem cont, urmărim unul sau mai mulți parametrii ai ofertelor.

Pentru ca în calitate de client să beneficiem în cât mai mare măsură de potențialul unui nou contract e bine să știm și să ținem cont de faptul că furnizorul ar trebui să asigure, dupa caz:

-          Consiliere contractuală;
-          Economie la factură;
-          Informații necesare bugetării;
-          Consiliere cu privire la siguranță în utilizarea energiei;
-          Confort al relației contractuale prin asigurarea unor canale de comunicare eficiente;
-          Stabilitate a conditților contractuale.

Cele mai multe dintre aceste elemente își dovedesc valoarea în timp în cadrul parteneriatelor corecte dezvoltate între furnizori și client, acesta putând resimți cu adevărat beneficiile unei colaborări eficiente și oneste.

Este important de precizat totodata că, fără discuție, practici legate de promisiuni înșelătoare, cum ar fi scutiri la plata unor taxe stabilite ca obligatorii de prevederi legale, nu își au locul în astfel de parteneriate. Cu toate acestea, astfel de capcane există la tot pasul și doar printr-o informare corectă și completă pot fi evitate.   

joi, 4 iunie 2015

Schimbarea furnizorului de energie electrică (I): Clienţii care evită capcanele contractuale se pot bucura de mari beneficii


Deschiderea pieţei de energie electrică crează condiţiile schimbării furnizorului, obiectivul final fiind reducerea valorii facturii de energie electrică sau alegerea unui pachet de oferte energetice – servicii personalizate specificului clienţilor, elaborate în avantajul acestora Deşi unele elemente par atractive la prima vedere, este bine să ne asigurăm că acestea se vor păstra la fel de avantajoase pe toată perioada derulării contractului!


Deschiderea pieţei de energie electrică creează condiţiile schimbării furnizorului, obiectivul final fiind reducerea valorii facturii de energie electrică sau alegerea unui pachet de oferte energetice – servicii personalizate specificului clienţilor, elaborate în avantajul acestora. 

Deşi este un proces care nu implică plata nici unei taxe, sunt mulţi clienţi care preferă confortul unei relaţii contractuale de lungă durată, renunţând la oportunitatea de a încerca ceva nou sau chiar la  beneficiul unei reduceri semnificative a valorii facturii. 

Pentru cei care nu şi-au exercitat dreptul de eligibilitate până în prezent, procedura pentru a contracta serviciile altui furnizor de energie electrică decat cel existent prevede trei paşi simpli: 
1. solicitarea unei oferte unuia sau mai multor furnizori licenţiaţi. Lista completă a acestora poate fi consultată pe website-ul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE – www.anre.ro). 
2. negocierea ofertei şi a clauzelor contractuale 
3. notificarea vechiului furnizor şi a operatorului de reţea cu privire la datele noului furnizor. 

Este bine de ştiut că un asemenea contract este specific fiecărui furnizor de energie electrică şi este foarte probabil să aibă clauze diferite de cel pe care îl aveţi în prezent, aşadar este recomandată parcurgerea lui cu grijă.

În afară de preţ, condiţii de plată şi durata contractului, este necesar să acordăm atenţie specială garantării clauzelor contractuale, drepturilor şi obligaţiilor pe care le avem, clauzelor de ieşire înainte de termen din contract şi altor clauze penalizatoare. Deşi unele elemente par atractive la prima vedere, este bine să ne asigurăm că acestea se vor păstra la fel de avantajoase pe toată perioada derulării contractului!

miercuri, 18 martie 2015

Sustragerile de energie electrică – o plagă ce trebuie eradicată

Sustragerile de energie electrică reprezintă coșmarul tuturor distribuitorilor de energie electrică și al oricărui consumator responsabil, deopotrivă. În contextul în care fenomenul a căpătat o amploare din ce în ce mai dificil de controlat, este necesar un semnal de alarmă! Este posibil ca vecinul să pună siguranța dumneavoastră și a familiei dumneavoastră în pericol, fără să se gândească la repercursiunile deosebit de grave ce pot decurge!

Nu de puține ori am auzit despre cazuri în care locuințele racordate în mod ilegal la rețeaua de energie electrică au luat foc, cauzând daune materiale și periclitând siguranța unei familii întregi, ba mai mult, a unui întreg cartier!

Făcând excese în alte domenii, dar stimulați de dorința de a face economii la un serviciu care ne face viața mai ușoară, consumatorii care se conectează direct la rețelele electrice fără contor și fără contract, sau cei care ocolesc sau intervin asupra sistemelor  de măsurare dau dovadă de inventivitate și perseverență demne de o cauză mai bună.

Odată cu tehnologia, au evoluat și metodele de consum ilicit de energie electrică. Încurajați de insuficientă fermitate a legislației, numărul celor care fură energie electrică nu scade, în ciuda eforturilor făcute de către reprezentanții abilitați ai operatorilor de rețea și ai organelor de ordine.

Combaterea acestora poate fi descrisă ca o cursă continuă în care, pe de-o parte se încearcă modernizarea echipamentelor pentru a preveni sustragerile, pe de altă parte se identifică metode noi prin care clienții influențează măsurarea corectă a energiei electrice și se dezvoltă sisteme pentru contracararea acestora.

Costurile pentru securizarea echipamentelor se estimează în numere cu multe zerouri, dar fenomenul nu poate fi stopat în lipsa eforturilor conjugate ale forurilor legislative, de reglementare, ale operatorilor de distribuție, organelor de ordine și societății civile.
Grupul CEZ în România a declarat și susține toleranță zero față de astfel de fenomene antisociale,  antrenând în acțiuni de amploare toate resursele interne de care dispune, mediatizând efectele nocive ale furturilor de energie asupra clienților corecți și responsabili.

Aceștia suportă în facturile pe care le plătesc o parte din costurile socializate ale energiei sustrase de către vecinii lor.  În plus, calitatea serviciului primit este uneori redus deoarece în absența informațiilor corecte despre energia consumată (sustragerile nu pot fi măsurate), dimensionarea rețelelor pentru asigurarea nivelului real de consum este foarte greu de realizat.


Este unul din motivele pentru care tensiunea este mai mică, iar becurile nu luminează cum ar trebui. De asemenea,  reprezintă motivul pentru care, uneori, tensiunea se întrerupe sau prezintă fluctuații puternice, și nu în ultimul rând un motiv de a periclita viața și integritatea bunurilor prin pericole de electrocutare, accidente sau incendii cauzate de improvizații!   

marți, 3 martie 2015

Incotro merge piata de energie electrica?

Deschiderea pietei de energie electrica, un fenomen natural, consecinta a alinierii Romaniei la prevederile legislatiei europene, determina o serie de schimbari in domeniu.

Serviciul universal este una dintre responsabilitatile cele mai importante ale furnizorilor de ultima optiune si de modul in care ne achitam de aceasta depinde factura a peste 1,3 milioane de clienti in zona deservita de catre Grupul CEZ in Romania.

In portofoliul celor carora le vindem energie in cadrul serviciului universal sunt clientii casnici si clientii non casnici, a caror cifra de afaceri este mai mica de 10 milioane de euro pe an, care au un numar mai mic de 50 de angajati si care nu au solicitat cumpararea energiei electrice in regim de eligibilitate.

Pentru cei interesati, clientii pot renunta la contractele de furnizare a energiei electrice in regim  reglementat de catre Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei (serviciul universal) pentru a intra intr-o negociere directa cu orice furnizor de energie electrica, uzand astfel de eligibilitate.

Incepand cu aprilie 2015, pentru asigurarea serviciului universal, OPCOM a organizat o noua platforma de tranzactionare avand drept scop asigurarea unui pret rezonabil si apropiat ca valoare pentru toti clientii din acest segment, indiferent de zona de distributie in care sunt racordati la retea.

In conditiile in care preturile de tranzactionare a energiei electrice au crescut in ultimele luni, este foarte interesant de vazut ce se va intampla pe aceasta noua platforma si cum va influenta ea tendinta de evolutie a preturilor in piata de energie electrica, in general. 

luni, 23 februarie 2015

De ce prefer canalele de comunicare online?

Pornind de la o realitate a societatii contemporane aflata sub incidenta progresului, putem afirma faptul ca, incetul cu incetul, comunicarea la distanta prin intermediul mediului virtual devine o necesitate a vremurilor in care timpul costa in mod real bani.

Vreau sa cumpar carti? Am posibilitatea sa accesez site-ul uneia dintre numeroasele librarii online si imi aleg cartea dorita. Astept cateva zile si cartea imi este livrata la domiciliu, gata pentru a fi citita.

Vreau sa aflu mai multe despre un produs nou lansat pe piata? Internetul imi pune la dispozitie toate informatiile pe care vreau sa le aflu, iar daca vreau sa-l si cumpar sunt doar la un click distanta de el.

Ma intereseaza o pagina de istorie? Tot internetul este cel care-mi ofera suficienta informatie pentru a stii daca este ceea ce caut sau nu.

Necesitatea unei comunicari eficiente si rapide si-a facut simtita prezenta si in sectorul utilitatilor, unde clientii isi doresc sa reduca timpul dedicat achizitionarii serviciilor.

Pentru a veni in intampinarea nevoilor clientilor sai, CEZ Vanzare a pus la dispozitia acestora serviciul E-factura CEZ Vanzare, prin care facturile si alte aspecte complementare comunicarii intre furnizor si client sunt primite prin intermediul e-mail-ului. 

Serviciul E-factura CEZ Vanzare ajuta clientii sa isi pastreze timpul si energia pentru lucrurile care le fac placere, reducand timpul de transmitere a corespondentei, crescand siguranta primirii si asigurand cresterea confortului in general. 

Numarul celor care au aderat la E-factura de la inceputul anului pana in prezent este de 9.5%, ceea ce arata ca suntem pe drumul cel bun in atingerea obiectivului de a oferi partenerilor nostri contractuali modalitati atractive de livrare a serviciilor. 







joi, 29 ianuarie 2015

Sunetul muzicii, luminile orasului …

Ultimele zile ale anului 2014 au fost un regal de muzica pentru locuitorii din regiunea Oltenia.

Artisti si orchestre de renume national si international, stiluri muzicale clasice si moderne s-au reunit spre incantarea unui oras candidat la titlul de capitala europeana.

Aflat la cea de-a 41-a editie a sa, Festivalul  International „Craiova Muzicala” a fost mai mult decat un eveniment muzical, a fost si un prilej de a petrece momente minunate alaturi de invitatii nostrii.

Un element de noutate in acest an a constat in faptul ca manifestarile culturale s-au desfasurat atat in locatii traditionale (Filarmonica Oltenia, Opera Romana Craiova, Teatrul National Craiova), cat si in spatii mai putin conventionale: Muzeul de Arta – Palatul Jean Mihail, Primaria Municipiului Craiova, Catedrala Madona Dudu, Cafe Teatru Play.

In eleganta sala a Filarmonicii, sunetul muzicii nu a reusit insa sa atraga in fiecare seara atat de multi spectatori, pe cat ar fi meritat extraordinara performanta a orchestrelor.

Poate ca unul dintre motive a fost sfarsitul de an aglomerat, sub semnul agitatiei caracteristice sarbatorilor de iarna.  

Sau poate ca ceea ce sugera unul dintre invitatii nostrii ar fi un plus in organizarea viitoare: avem atat de multe cladiri frumoase in oras, cu o arhitectura si o incarcatura istorica deosebite, daca le-am ajuta sa fie puse in valoare cu un iluminat corespunzator, atunci cu siguranta feeria de pe scena ar continua pe strazile Craiovei!