Un client informat este un client relaxat, fara griji,
care stie sa aleaga. Continuam dezbaterea celor mai importante schimbari si
noutati legislative prevazute in Regulamentul de Furnizare a Energiei
Electrice, intrat in vigoare la inceputul lunii noiembrie.
Este important de stiut ca reglementatorul prevede o
serie de obligatii ale partilor in raport cu echipamentele de masurare/contoarele
de energie electrica.
Se interzice clientului final sa intervina asupra
grupurilor de masurare a energiei electrice sau la celelalte instalatii ale
operatorului de retea/masurare, ori sa blocheze accesul
furnizorului/operatorului de retea/operatorului de masurare la acestea.
La constatarea oricarei neconformitati privind conectarea
sau functionarea grupului de masurare, operatorul
de retea, furnizorul sau clientul final are obligatia sa anunte imediat
celelalte parti contractante si se va proceda la remedierea defectiunilor.
In cazul in care
se constata ca energia electrica masurata este eronata, operatorul de retea recalculeaza energia electrica consumata. Modul de
recalculare a consumului de energie electrica si a serviciilor asociate, pretul
la care se plateste si taxele aplicabile energiei electrice, precum si
intervalul de timp pentru care se face recalcularea sunt reglementate prin
Procedura de recalculare a consumului de energie electrica in caz de inregistrare
eronata a consumului, elaborata de Autoritatea Nationala de Reglementare in
domeniul Energiei.
In cazul constatarii interventiei de catre persoane
neautorizate asupra instalatiilor operatorului de retea, inclusiv asupra instalatiei de racordare a
clientului final, in scopul alimentarii locului de consum in alte conditii decat
cele prevazute in certificatul de racordare sau in avizul tehnic de racordare, distribuitorul
de energie electrica procedeaza dupa cum urmeaza:
a) sesizeaza organele de cercetare penala, in conditiile
legii;
b) intrerupe eventuala conexiune ilegala a locului de
consum la reteaua proprie si ia masuri de inlocuire a instalatiei de racordare
cu sisteme cu siguranta antifrauda marita;
In ceea ce priveste facturarea energiei electrice, reglementatorul prevede ca furnizorul
determina valoarea facturii pentru energia electrica consumata pe baza marimilor
masurate sau estimate conform reglementarilor si pe baza tarifului/pretului
prevazut in contract.
In cazul facturarii pe baza de consum estimat, pentru
fiecare interval de facturare se emite factura corespunzator consumului
estimat. Daca la sfarsitul intervalului de citire se constata ca exista diferente
intre cantitatea de energie electrica efectiv consumata pe intervalul de citire
si suma cantitatilor facturate, se procedeaza la regularizare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu